
În această emisiune discutăm despre felul în care membrii Parlamentului European și Comisarul European, care au participat la o masa rotundă pe tema luptei împotriva cancerelor feminine în România, se vor implica activ în promovarea consolidării capacităților instituționale ale programelor de cancer din România. Cu excepția României, Greciei și Slovaciei, în toate țările membre ale Uniunii Europene funcționează programe naționale de screening pentru cancerul de sân, unele dintre ele în derulare încă din anii `70. Romania are o rată a mortalității cu 25% mai mare decat în UE.
Realizator: Alexandra Manaila




În această emisiune vom discuta despre criza de factor cu care se confruntă cei 1.300 de bolnavi de hemofilie din România de mai bine de o lună și jumătate. Nicolae Oniga, președintele Asociaţiei Naţionale a Hemofilicilor din România vorbește despre cauzele acestei crize și de felul în care sunt afectați pacienții, iar Mariana Vasile, mama unui băiețel de 12 ani cu hemofilie ne oferă o mărturie cutremurătoare despre felul în care copilul ei este nevoit să depășească această lipsă de tratament.
In aceasta emisiune vom discuta despre proiectul de lege privind vaccinarea care se afla afisat pe siteul Ministerului Sanatatii si care urmeaza sa fie in dezbatere publica si in dezbatere parlamentara in urmatoarea perioada. Prof.dr. Florian Bodog, ministrul Sanatatii, prezinta ce aduce nou aceasta lege, iar prof.dr. Alexandru Rafila, consilier al ministrului Sanatatii prezinta disfunctionalitatile din procesul de vaccinare in Romania. Acest proiect de lege apare in contextul in care la nivel naţional, se înregistrează o scădere dramatică a acoperirii vaccinale la vaccinurile incluse în cadrul Calendarului Naţional de Vaccinare, care se situează sub limita de 95 % recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
În aceasta emisiune vom discuta despre Programele naționale de sănătate care vor fi derulate și finanțate în 2017 și în 2018 de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care au fost aprobate de Guvern, pe 30 martie 2017 si noutatile care le contin.
In aceasta emisiune vom discuta despre ieftinirea medicamentelor inovative care-și pierd patentul, decisa printr-un Ordin dat de Ministerul Sanatatii cu privire la metodologia de calcul a prețurilor la medicamente. Puteti asculta declaratiile date de Florian Bodog, ministrul Sanatatii, Dan Zaharescu, director executive ARPIM si Rozalina Lapadatu, presedintele APAA.