În această emisiune vom vorbi despre trompetistul american de origine română, Emil Bîzgă, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii de gen, care va susține în 23 iunie, chiar de ziua sa de naștere, un spectacol rafinat pe scena Teatrului Metropolis. Realizator: Alexandra Mănăilă
Flautul fermecat este un turneu extraordinar al actorului Dorel Vişan şi al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu. Între 6 iunie şi 1 iulie, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu va susține șase recitaluri în șase orașe din cele trei provincii istorice ale României. Detalii în emisiune.
Zece muzicieni remarcabili, pianiștii Ioan-Dragoș Dimitriu și Mara Dobrescu, violoniștii francezi Anton Martynov și Philippe Graffin, violonceliștii Radu Nagy și Bertrand Raynaud, alături de Răzvan Popovici, violă, Petru Iuga, contrabas, Răzvan Poptean, clarinet, și Miruna Nagy, harpă, vor invita publicul într-o călătorie în istoria muzicii la prima ediție a Festivalului de muzică de cameră, SoNoRo Musikland. Iubitorii de muzică clasică se vor putea bucura de concerte în cele mai frumoase biserici fortificate din regiunea Haferland, o zonă a țării noastre cu o importantă moștenire culturală.
Muzica este terapie pentru suflet. Felul în care te poți identifica cu versurile, modul în care îți poți asuma emoțiile și energia pe care aceasta o transmite sunt unice. Indiferent dacă ai trăit, te-ai îndrăgostit, te-ai distrat și te-ai bucurat în anii 80, 90 sau în 2000, la diMANSIONS, la Hit Music Festival vei găsi artiști și melodii ce te vor face să călătorești în timp.
În cadrul acestei emisiuni vom vorbi despre îndrăgitul violonist și compozitor Edvin Marton, care se întoarce pe scena Sălii Palatului din București, alături de orchestra sa, cu un nou show intitulat The RockSymphony. Pe 16 mai 2019, în cadrul concertului de la Sala Palatului, Edvin Marton va interpreta celebre melodii rock cu faimoasa vioară Stradivarius Ex Auer, evaluată la 7 milioane de dolari.
În cadrul emisiunii veți afla despre evenimentele muzicale generate de Orchestra Românã de Tineret în luna mai, dar și despre EUROPAfest, care va aduce 10 zile de jazz, blues, pop și clasic în București și Sibiu.
În cadrul emisiunii veți putea afla care sunt tradițiile de Paște în 8 zone din România și care este mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei de Sărbătoarea Învierii Domnului.
Trei titani ai muzicii clasice vor putea fi auziți într-un singur recital. Cine sunt Cristina Anghelescu și pianistul Mihai Ungureanu și ce anume se încumetă să intrepreteze într-un program Mozart/Beethoven/Brahms, pe care-l vor prezenta la Sala Radio, aflați în cadrul emisiunii.
Recviemul German a fost compus de Brahms între 1865 și 1868, după două mari pierderi din viața sa: mama sa și bunul său prieten, celebrul compozitor și pianist Robert Schumann. Cea mai lungă creație a lui Brahms a avut premiera absolută, într-o Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor. Mai multe detalii despre această lucrare și despre un concert care va avea loc în Vinerea Mare aflați în cadrul emisiunii.
În Săptămâna Floriilor, mai precis miercuri, 17 aprilie (19.00) - la Sala Radio aveți șansa de a asculta unul dintre cele mai cunoscute recviemuri din toate timpurile: celebrul Recviem în re minor semnat de MOZART, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio, dirijate de CIPRIAN MARINESCU. Mai multe detalii despre cei care se incumeta sa-l interpreteze, aflati in cadrul emisiunii.